Hátimotor Hátimotor Motoros sárkány Kezdőlap Merevszárnyú UL Forgószárnyú UL Mûrepülés Videók Galéria

Magyar változat Versiunea în româneste
 
Paramotor

Syria in the Sky Eyes


A fost odată ca niciodată. La începutul lui ianuarie, la bordul unei curse a Syrian Airlines se afla o gașca mare de paramotoriști cum nu s-a mai pomenit. Toți aveau aceeași destinație Damasc. Syiria in the Sky Eyes a fost un eveniment ce a reușit să imprime amintiri de neuitat tuturor piloților prezenți, dintre care: francezi, canadieni, englezi, irakieni, arabi, polonezi, italieni, cuvaitieni și libanezi. Cei ce au decolat de la Paris au avut neplăcuta surpriză să-și primească o parte din bagaje cu trei zile întârziere așa că unii fără motor, alții fără aripă, elice, cerc de protecție sau, în cel mai bun caz au rămas fără haine de schimb. Oricum asta nu a reușit să le strice cheful. Iată jurnalul de aventură.

În Palmyra ne-am trezit într-o dimineață cu soare superb și un cer albastru ca lacrima, toate bune și frumoase doar că bătea vântul cam tare și era frig. La circa cincisprezece km de cazare era pista de concurs cu cămile de unde urma să decolăm. În mod miraculos pe când să ajungem la decolare, vântul s-a domolit încât toată lumea se grăbește să decoleze. Suntem la marginea deșertului, ici-colo se vede câte o oază și tabere de beduini unde se poate ateriza pentru a bea un ceai. Zburăm până deasupra ruinelor orașului vechi unde se ivește un adevărat paradis arheologic. Aerul e rece ca gheața dar este uscat. Din păcate, vântul este prea puternic pentru a putea survola mai de-aproape ruinele astfel că ne întoarcem de unde am decolat. Aici ne aștepta deja și masa de prânz. Pretutindeni erau numai paramotoare. Karim, organizatorul evenimentului s-a străduit să ni se acorde libertate deplină. Pentru a face observat acest lucru, unul din piloți se încumetă chiar la un touch&go pe șosea chiar pe capota unei mașini de poliție.
A doua zi zburăm până la o oază ce se află la alți 15 km de aerodrom unde avem plăcerea de a face baie într-un izvor cu apă caldă.
Există un farmec aparte când cu numai o “cositoare” în spinare te trezești în mijlocul deșertului la cel puțin o jumătate de zi de mers pe jos până la cea mai apropiată șosea. Și nici nu-i nevoie de vre-o avarie sau defect fiindcă e tentant și deosebit chiar să te iei la un moment dat și să aterizezi într-o oază sau lângă o tabără de beduini – ce s-au dovedit a fi foarte primitori, invitându-ne de fiecare dată cu mare plăcere la un ceai tradițional.
Marele avantaj în a zbura în aceste locuri iarna este că în ciuda insolației puternice, masele de aer din anticiclon sunt foarte stabile chiar și în timpul zilei. Piloții își aprofundează involuntar tehnica și calitățile de navigație astfel încât reușesc să revină și să aterizeze chiar în fața hotelului. Asta spre dezamăgirea “recuperatorilor” cu motorete sau cămile care inițial trebuiau să-i transporte pe „naufragiați” înapoi în “tabăra de bază”.
Zborurile de seară din Palmyra sunt mereu extraordinar de spectaculoase cel puțin din punct de vedere al peisajului. Cârduri întregi de zburători mișună între ruinele aurii în deșert.
La fel și imaginea observabilă dimineața la micul dejun prin fereastra panoramică a hotelului este ceva greu de relatat și de o frumusețe aparte întipărită adânc în inimile celor care au participat la această escapadă.

Miercuri dimineața devreme au ajuns și bagajele rătăcite, holul hotelului devenind un adevărat bazar în care piloții își aleg fericiți lucrurile, echipamentele pe care la așteptau cu inima-n dinți.
Karim face rost de două camioane fiindcă aveam de transportat mai bine de 70 de paramotoare și chiar și un balon cu aer cald. Ne mutăm pe malul unui lac artificial – o rezervație ce adăpostește o serie de specii de păsări rare. Terenul „de decolare” este cu pietre, ca urmare s-au rupt elici, cadre, aripi, unii au suferit chiar și mici accidente pansabile după mici cusături dar nimeni nu se lasă doborât. Peisajul este formidabil. Lacul sclipește verzui între malurile-i colorate prin eroziune din stânca roșiatică după care se ascunde pe alocuri.

Într-o vale vecină am întâlnit o tabără militară cu corturi și depozit serios de muniție.
După masă am zburat înapoi în Palmira ce era la doar douăzeci și câțiva kilometrii. Pe drum am descoperit o carieră de marmură albă.
În centrul palmirei era o manifestație împotriva războiului din Gaza. Cinci piloți au fost rugați să facă o mică demonstrație în zbor pentru televiziunile locale siriene. În timpul evoluției, doi piloți se ciocnesc în aer dar din fericire și cu mare noroc reușesc să mențină aripile în aer deși una a fost sfâșiată de elice...reușesc să aterizeze teferi.

Următoarea excursie ne duce direct în rezervația Talila unde am primit aprobare pentru survol și puteam chiar să fotografiem fauna despre care locul e faimos: gazele și oryx. Acestea aleargă destul de repede dar Reacțion-ul 31 reușește totuși să le întreacă.
La întoarcere primim aprobare de a trece peste un aeroport militar și apoi avem ocazia să vedem și un meci de fotbal între deținuții unei închisori. Aici evident n-am avut chef să stăm la un ceai...

Vineri suntem rugați să zburăm iarăși cu ocazia unei manifestări împotriva războiului. Locul era împânzit de cabluri stâlpi și alte obstacole...totuși unii piloți se avântă la zboruri razante dar pare că Allah i-a păzit de neplăceri.
Seara s-a organizat o conferință de presă la care au participat o serie întreagă de televiziuni, chiar și Al Jazeera. Reprezentanții media vehiculează ideea că nu e chiar etic a zbura din plăcere aici la doar câțiva kilometrii de zona fierbinte unde alții își pierd viețile în război. Apoi, din fericire, raliul nostru este asociat strict cu promovarea păcii astfel încât deși ne simțeam ușor manipulați suntem de-acord și le mulțumim pentru faptul că putem zbura aici. Așadar acum știm că paramotorul a jucat un rol chiar și pe postul Al Jazeera.

Sâmbătă dimineața devreme părăsim Palmira cu greutate în suflete, pentru ca după un drum de două ore să ajungem in Homs de unde mergem spre Crac des Chevaliers unde vom vizita cea mai vestită cetate a keresztes lovagok???. Cetatea este înt-adevăr fantastică dar din nefericire vremea nu ne permite să zburăm în acea zi și nici în ziua următoare. De-aici mergem spre Maalula, unul din centrele creștine ale lui Sir Maronita unde se vorbește limba Lui Isus – arami. Tot aici se găsește una dintre cele mai vechi biserici creștine. Hotelul unde ne cazăm se află pe vârful unei stânci la 1600 de metrii de la nivelul mării. Vremea ne-ar lăsa să zburăm dar n-am primit aprobările necesare și între timp s-a înserat.

Luni ne întoarcem în Damasc unde ne așteaptă un ultim zbor. Decolăm de pe stadionul din orașul Al Fayhaa. Vântul este calm, e frig iar din cauza ceții vizibilitatea este slabă dar tot nu ne lăsăm și facem un zbor și deasupra Damascului.
Apoi ne-a rămas doar făcutul bagajelor, bazarul pentru suveniruri, vizităm și o moschee minunată și pornim spre casă. Mulțumiri lui Karim și echipei lui care a făcut posibilă această excursie minunată!

Povestire de Kádár Andrea după jurnalul lui Philippe Gruber
Material tradus de: Ady Suciu
Imagini: Franck Lechenet és Zbig Wlodarczak


 
Identification
   

Liens connexes
   

Article Rating
   

Options
   

Associated Topics

Paramotor

Tartalomkezelő rendszer: © 2004 PHP-Nuke. Minden jog fenntartva. A PHP-Nuke szabad szoftver, amelyre a GNU/GPL licensz érvényes.
_PAGEGENERATION 0.09 _SECONDS