Fusion a fost botezat anul trecut la întâlnirea din Basse Ham și a fost catalogat drept un „coctail” reușit între Revolution și Action GT. Astfel desigur a ajuns drept în topul aripilor referință din acest domeniu. Asta până la apariția lui Nucleon așa că nu ne-am permis să nu facem un test comparativ pe viu.
Nucleonul l-am prezentat în detaliu în numărul anterior astfel încât de data asta vom analiza Fusion-ul urmând ca să tragem concluziile importante. Prima noutate remarcabilă la Fusion este bordul de atac compozit. În locul întăriturilor din Dacron pe pereții celulelor s-a găsit o soluție mai ușoară și în același timp mai durabilă. E vorba de niște legături din Nylon 66 cu ajutorul cărora s-a câștigat destul de mult în greutate. Din cauza designului special, bordul de atac este rigid doar într-o direcție în rest rămânând flexibil. Pe lângă faptul că prin această soluție s-a câștigat în greutate, au crescut și performanțele aripii, ușurându-se și decolarea prin faptul că acest sistem facilitează formarea profilului dorit chiar de la început.O altă caracteristică „Fusion” este forma suspantelor „Y” pe toate cele trei rânduri de suspante – dispunere moștenită de la Action GT. Modul de acroșare a Center Keel Lines-urilor face posibiă pilotarea din corp prin mutarea centrului de greutate din stânga în dreapta și invers fără a deforma profilul transversal al aripii. Cei de la Paramania au avut grijă și de capacitatea aripii de a se redeschide având în vedere că astfel greutatea pilotului este repartizată întotdeauna pe o suprafață mai mare de jumătate din suprafața totală a aripii.
Chesoanele sunt grupate în așa fel încât întotdeauna între două prize de aer triple să se afle una simplă. Densitatea mare de suspante din capetele aripilor împiedică înșirarea între suspante a capătului de aripă în cazul unor eventuale închideri. Decupajele ovale de pe nervuri asigură o circulație mai bună a aerului în aripă respectiv egalizarea mai rapidă a presiunii interioare. Pentru a filtra mișcările „parazite” ale aripii, aceasta s-a prevăzut cu cinci întărituri diagonale pe toată anvergura.
Capetele elevatoarelor sunt învelite în Cordura ceea ce le asigură o protecție sporită împotriva uzurii. De asemenea, acestea sunt dotate cu câte o pereche de scripeți astfel încât comenzile să fie comod de mânuit atât în varianta acroșării superioare cât și a celei inferioare de tip „j-bar”. Mânerele comenzilor sun prevăzute cu câte un magnet de tip neodinium care asigură fixarea fermă a acestora pe elevatoare. Precum majoritatea aripilor cu profil reflex, și aceasta este prevăzută cu comenzi TST sau mai nou ALC care asigură manevrarea acesteia fără a-i strica profilul și respectiv performanțele de zbor atunci când este accelerată sau are trimer-ele ridicate. În cazul lui Fusion nu se insistă prea mult pe această alternativă de manevrare astfel că micile comenzi și suspantele lor nu sunt montate dar vin ca și un accesoriu fiind prezente în săculețul aripii. Celor de la Paramania le plac lucrurile simple. Cursa trimerelor rămâne la fel împărțită în două zone foarte bine definite prin modul lor de utilizare. Prima zonă care asigură zborul la viteze mici asemeni parapantelor iar cea de-a doua asigură viteză mare și auto-stabilitate prin formarea unui profil mai mult sau mai puțin reflex. Cu ajutorul pictogramelor alăturate putem observa concordanța dintre poziția trimerelor și forma profilului aripii.
Pentru a compara calitățile și eventualele neajunsuri ale aripilor ne-am ales o zi cu vânt moderat.
Fusion-ul este gata de zbor fără prea multe pregătiri, suspantele se desfac foarte ușor. Noul tip de prize de aer de pe bordul de atac asigură umplerea optimă a aripii și formarea profilului în cel mai scurt timp. Aripa urcă constant și vioi fără a avea vre-o tendință de oprire înainte de a ajunge la verticală. Poziția corectă a trimerelor pentru decolare este ilustrată foarte elegant pe elevator printr-o pictogramă sugestivă ”take off”.
În timpul unor manevre la sol, s-a adeverit că aceasta este mai „fâșneață” decât Nucleon-ul astfel că necesită o atenție și respectiv o precizie sporită pentru a o controla. Oricum acest aspect ține de obișnuină și nu poate fi considerat neapărat un defect. Decolarea pe vânt este foarte simplu de executat și după cum urmează să observăm chiar și fără vânt aripa se ridică foarte ușor după care în doar câțiva pași decolează lin dar fără ezitări. Ei aici putem observa cât de important este rolul unui bord de atac mai ușor. În timpul urcării aripa este deosebit de stabilă pe direcție, practic nu necesită nici un fel de corecții. Din acest punct de vedere este la același nivel ca și Nucleon. Aș îndrăzni să cred că i-ar veni mai bine unui parapantist înrăit care este doar în faza de degustare a zborului motorizat. În condiții de vânt puternic se comportă impresionant, aproape că face abstracție de turbulențe. Cu trimerele reglate pentru viteză mică este foarte fină în comenzi presiunea din acestea fiind optimă. Modul în care virează este exemplar fără a avea tendința de a se înfunda precum se întâmplă în majoritatea cazurilor aripilor cu profil reflex. Virează foarte scurt înclinat în mod clasic. Reacționează foarte prompt și elegant chiar și la cele mai fine comenzi. Este stabilă în spirală dar ascultă la cea mai mică tendință a pilotului de a o scoate. Odată cu slăbirea progresivă a trimerelor se simte din ce în ce mai bine capacitatea de a se auto-stabiliza, trecând de la configurația de planor la cea de avion de luptă. Parcă se încordează dând o senzație de curaj „bărbătesc” crescând implicit și presiunea din comenzi. Efectul comenzilor este bun numai că forța necesară pentru a face un viraj la fel de dinamic este de două ori mai mare decât la Nucleon. Am încercat-o cu mai multe categorii de motoare începând cu cele din gama de 100 cm3 de la care aripa a cerut cam jumătate/două treimi din forța disponibilă cu trimerele reglate pentru viteză mică. Astfel s-a obținut o viteză de cca. 33-35 km/h și variometrul pe zero. Apoi cu alte motoare de capacitate mai mare precum Corsair și Simonini care evident nu au trebuit turate nici la jumătate pentru a testa același regim de zbor. În ce privește finețea, cu comenzile libere obținem o cifră de genul 6,1 iar înfundarea optimă este de 1,6 m/s la 35 km/h la care desigur un rol important îl joacă rezistența la înaintare a motorului, elicei și respectiv al cadrului și cercului de protecție. Constructorul promite o finețe de 8,5 în cazul zborului liber (fără motor). În această privință Nuclonul poate mai mult dar e și puțin mai complicat prin construcție. Fusionul este mai practic prin simplitate. Acei câțiva km/h diferență de-abia dacă iar folosi un pilot de rând ori cu un Nucleon trebuie să acorzi atenție la mult mai multe lucruri. Un alt detaliu mic și important mai ales pentru începători la Fusion este cel legat de trimere ale căror chingi nu mai flutură în vânt, excluzând astfel șansa ca acestea să ajungă la elice în timpul decolării precum am mai văzut. În concluzie trebuie să spun că n-aș vrea să judec și să aleg una care să zic că e mai bună. Astăzi de multe ori acest lucru este hotărât de preț ori despre asta intenționat am omis a aduce vorba. Personal această pereche îmi aduce aminte de celebrele avioane de acrobație Extra 330 și Szu 29 și respectiv paralela dintre ele. Cine a văzut aceste aparate în zbor la vre-un miting știe exact despre ce vorbesc.
| Paramania Fusion | |||
| Mărime (m2) | 23 | 26 | 29 |
| Anvergură (m) | 11,43 | 12,15 | 12,83 |
| Greutate de decolare cu motor | 60–120 | 70–140 | 80–160 |
| Greutate de decolare fără motor | 60–85 | 70–95 | 80–105 |
| Nr. de celule | 56 | 56 | 56 |
| Vuteza cu trimerele trase (km/h) | 30 | 30 | 30 |
| Viteza cu trimerele „sus” (km/h) | 49 | 49 | 49 |
| Viteza maximă (km/h) | 60 | 60 | 60 |
| Înfundare | Min.: 1, trimm off: 1,2–1,7, Max. cu accelerator: 2,6 |
||
| Certificare | – | C | C |
Text: Szabó György
Traducerea: Adz Suciu
Képek: Koszta Péter
Traducerea: Adz Suciu
Képek: Koszta Péter












