Sicilia 2008

28 iunie – 10 iulie 10.

Traseul – în linii mari:
HU: Tököl – Nagykanizsa – SLO: Novi Mesto – IT: Udine – Bologna – Piombino – San Linato – Capaccio – Monte Poro – Szicília: Caronia – Marina di Modica – Fiumefreddo – Monte Poro – Sibari – Gaudiano – Termoli – Jesi – Bologna – Udine – SLO: Novi Mesto – HU: Nagykanizsa – Tököl
Distanþa parcursã în zbor: 4300 km
Ore zburate: 46
Piloþi/aparate de zbor:
1. Tóth Balázs: DTA Voyageur/Rotax 912S/ Dynamic 450
2. Pataki Gábor: „homebuilt”/BMW1150/iXess
3. Kun Zoltán: Jet Star/BMW/C–15

Plãnuisem deja cu un an înainte sã facem turul cizmei italiene dar n-am ajuns decât pânã la partea de la gleznã (Nord). Anul trecut am început sã ne pregãtim devreme pentru marea escapadã, ne-am revizuit atenþi aparatele în lunile lungi de iarnã ºi am strâns o serie de hãrþi ºi informaþii noi despre traseu. Ne-am propus sã zburãm din Budapesta, pânã în Sicilia ºi înapoi fãrã nici un fel de asistenþã terestrã. Doar aºa freestyle cum ar veni, doar ca sã ne convingem cã zborul ultrauºor în Europa poate fi ºi lipsit de birocraþii.
Cu Gábor am ieºit ºi cu un an înainte tot în Italia dupã cum am amintit deja iar Zoli mi-a þinut companie în ieºirea de acu’ doi ani în Austria. Astfel, toþi trei ºtiam cã deþinem experienþa necesarã unei astfel de excursii iar aparatele ne sunt adaptate pentru a asigura autonomia ºi transportul echipamentului necesar, lucru care este foarte important deoarece din experienþele anterioare ºtim cã au fost situaþii când am avut ocazia sã realimentãm doar dupã ºase ore de zbor. Dar mai bine sã începem cu începutul.
Am pornit într-o sâmbãtã dimineaþã cu vânticel de faþã ºi cerul curat, albastru ca sticla. La Nagzkanizsa încã ne simþeam acasã aºa cã n-aveam de gând sã ne petrecem ziua acolo aºa cã am alimentat rapid ºi am decolat spre a începe prima porþiune internaþionalã. În Slovenia a fost prima datã când ne-am confruntat cu munþi înalþi dar mulþumitã vremii favorabile, trecerea Alpilor nu ne-a ridicat probleme deosebite. Dupã o aterizare tehnicã înainte de saltul peste munþi, am decolat, ºi ajutaþi de o termicã ce parcã ne menaja motoarele, am urcat la 2000 de m de unde am planat lejer direct în Italia. Pe aceastã porþiune am gustat deja din senzaþia aferentã faptului cã ne aflam deasupra unui teren în care nu aveam loc de aterizare. Senzaþia s-a mai accentuat odatã cu timpul petrecut în aer pânã la un nivel la care a devenit oarecum familiarã astfel încât la traversarea mãrii, aproape nu a mai însemnat disconfort. Dupã aterizare, valea spre cel mai apropiat orãºel unde, dupã cum ºtim în orele dupã amiezei în italia totul parcã se opreºte ºi rãmâne neclintit o vreme, lucru care de data asta a fost mai uºor de înþeles pentru cã în aer, la umbrã se mãsurau în jur de 35 de grade Celsius. Dar, indiferent de asta oamenii îºi rezervã timpul pentru o siestã lejerã în fiecare zi. Noi, ne-am gândit sã respectãm obiceiul locului aºa cã ne-am retras la un mic popas sã ne odihnim lângã o primã pizza (dar nu ºi ultima) ºi câteva beri, ciocnind în cinstea acestei prime zile mari.
Aparatele le ancorãm bine înainte de înserat iar apoi instalãm corturile, program ce devine o rutinã în cele ce urmeazã alãturi de trezirea în zori, dezinstalarea taberei ºi echiparea alertã. Ca fapt divers putem spune cã meritã a se decola odatã cu rãsãritul soarelui pentru cã astfel se poate avansa confortabil ºi rapid într-o atmosferã calmã. Cu tehnica asta reuºeam sã luãm masa de prânz liniºtiþi undeva la 500 de km de la locul de campare ºi încã mai aveam mare parte din zi la dispoziþie. Re-alimentarea ne ia cel puþin douã ore dacã nu cumva aterizam la un aerodrom cu benzinãrie „full extra”. Ori dacã noi trebuia sã ne cãrãm canistrele, ni se lungeau ºi mâinile cu vre-o zece centimetrii de fiecare datã... Aºa cã alegerea locului de aterizare nu era un aspect de neglijat, astfel înainte de aterizare inspectam minuþios infrastructura ºi condiþiile în care ne vom putea desfãºura în caz cã vom ateriza.
A doua zi, cu câteva escale la aerodromuri mai mici ºi la cel din Bologna, am ajuns pe coasta de vest. În Toscana, atmosfera era foarte calmã astfel încât am reuºit sã admirãm de la joasã înãlþime albastrul de azur ºi vilele aferente înconjurate de cedrii mãreþi. Întreaga priveliºte din acea zonã este un adevãrat desert pentru ochi. Ne instalãm tabãra pe aerodromul din Piombino care ne era deja cunoscut de anul trecut, apoi re-vizitãm restaurantul de la benzinãrie la care de asemenea am mai servit masa ºi constatãm cã totul este la fel de delicios ºi tipic în regim de un fel de asociaþie familialã ce era dupã cum ne-au povestit cei de-ai casei.
Dimineaþa urmãtoare am decolat devreme aºa cum ne-am obiºnuit deja dar aerul era foarte ceþos, norii se instalaserã foarte jos între dealuri încât dupã 10 minute am decis sã ne întoarcem ºi sã ne mai relaxãm puþin pe aerodrom pânã se schimbã condiþiile de vizibilitate.
Precum în tot rãul e întotdeauna ºi ceva bun, am servit micul dejun foarte relaxaþi dupã care am zis cã mai facem o încercare deºii norii încã nu erau total risipiþi dar era clar cã situaþia era deja în schimbare. De data asta norocul ne surâde ºi putem sã ne continuãm drumul astfel încât dupã nici douã ore aterizãm pe un aerodrom limitrof din Roma. În ciuda faptului cã noi credeam cã totul e OK în ce priveºte starea aparatelor, odatã cu verificarea pe care ne-am obiºnuit s-o facem dupã fiecare aterizare, ni se dezvãluie o micã problemã. Suportul radiatorului de ulei al aparatului lui Gábor ºi-a dat duhul. Din fericire, de-o fi nãscut într-o zodie norocoasã de nu, în nici 10 minute facem rost de unul nou plus unul chiar ºi de rezervã. Toate bune ºi frumoase încât la momentul acela îndrãzneam sã credem cã odatã cu asta, capitolul probleme tehnice s-a încheiat, ori lucrurile stãteau cu totul altfel dupã cum urma sã ne convingem de-abia la finalul excursiei. Oricum prima problemã nu ne taie din elan, ba dimpotrivã, soluþionarea promptã a problemei ne face sã gândim ºi mai pozitiv. Fiind pe la prânz, Zoli aprinde primusul ºi se apucã sã facã o „ciorbã” la plic. De-aici, a se înþelege de ce mergeam la restaurant în ciuda situaþiei financiare modeste. Dupã masã, cu puþin slalom printr-e norii de furtunã, am ajuns tot undeva la malul mãrii unde dupã ce am zburat de-a lungul coastei deºi vãzusem la un moment dat un aerodrom cu piscinã proprie, am fãcut greºeala sã nu aterizãm. O orã mai târziu am fost nevoiþi sã aterizãm odatã cu apusul soarelui pe un teren de cosit. Locul era cu adevãrat frumos dar nu ne-a rãmas decât sã facem o plimbare pânã la benzinãrie prin tufiºuri în speranþa unei cine civilizate cu aceeaºi ocazie, dar pânã la urmã tot la sandwich-urile rãmase de sãptãmâna trecutã a trebuit sã apelãm. Cazarea, la fel, a rãmas doar un vis pe lângã altele de care mai bine nu amintim acum. În schimb vã putem povesti cã aterizarea a fost cam stresantã iar decolarea...una la care nu m-aº mai angaja încã odatã fãrã vre-o armã la tâmplã. Noroc cã berea a fost rece seara de dinainte ºi aici ºi nu v-am povestit cã are 0,66 l, singura consolare în zonã.
În urmãtoarele zile ne apropiam cu paºi mari spre þinta excursiei noastre aterizând ºi pe aerodromuri în care am petrece bucuroºi câteva zile dar ºi pe unele de unde decolam pe cât de repede posibil. Oricum, am tras pânã miercuri seara când am aterizat uºuraþi în Sicilia. Trecerea porþiunilor de mare, precum ºi cele acoperite cu pãduri dese sau stânci, unde nu e nici o ºansã pentru aterizare a fost încordatã dar odatã ajunºi în Sicilia, am zãrit aerodromul chiar la marginea mãrii, într-un peisaj de vis care ne-a liniºtit rapid compensând tot ceea ce am îndurat în zilele trecute. De-aici, a doua zi urma partea culminantã poate a escapadei, zborul spre sud în direcþia grandiosului vulcan Etna pe care urma sã-l survolãm. Despre aceastã zonã probabil cã vom vorbi numai la superlativ cât vom trãi, este o minune a naturii atât de mare încât chiar de la 3600 de metrii, încã pãrea uriaºã. Aerul este curat ca lacrima, în ciuda fumului veºnic care de aceastã datã prezenta obstacole doar într-una din laturi. Cu gura pânã la urechi, nici frigul nu ne mai interesa, aveam timp ºi pentru câteva fotografii memorabile. Chiar dacã nu reuºeam a ne sãtura de priveliºte, reducem acceleraþia ºi planãm la vale þintind coasta sudicã. Aici ne dãm seama cã tot ce se povesteºte despre Sicilia în materie de frumuseþe se adevereºte într-o clipã. Culoarea verde parcã lipseºte din paletã, predominã galbenul ºi maron-ul dar este contrastat de albastrul mãrii ceea ce ne vesteºte totodatã despre faptul cã am ajuns la destinaþie pentru acea zi ºi implicit în punctul cel mai îndepãrtat de casã, cel puþin cu ocazia acestei excursii. De-aici Africa este mai aproape decât baza aerianã de care aparþinem.
Plini de trãiri ºi de masa copioasã ce am servit-o, petrecem o zi bucurându-ne de mare ºi de soare cã doar am mers în vacanþã ºi nu doar la zbor, e drept aceasta din urmã pe noi ne goneºte mai tare.
Drumul de întoarcere a durat o sãptãmânã întreagã cu tot ce se poate imagina mai bun ºi chiar mai mult decât atât faþã de cât am avut de platã. Am zburat la 50 de metrii de plafon, între munþi cu ascendenþe de 7-8 metrii, am aterizat pe vânt de 50 de km/h între stâlpi ºi transversal pe pistã, am mers pe jos 20 de km într-o dupãmasã pe 38 de grade Celsius, am sudat tobe de eºapament, am lipit elice (ºi nu odatã), am schimbat ºi curea de transmisie într-o duminicã dupãmasã ºi am avut parte încã de multe alte peripeþii în aceste zile. Totuºi, un lucru este sigur, dacã la anul am de ales între un hotel cu ºase stele all inclusive ºi o excursie precum cea de acum, cu siguranþã voi ºtii pe care s-o aleg.