TOUR DE PARIS 2007

În douã zile s-a zburat peste 400 km în 12 etape cu escale la 12 aerodromuri alãturi de francezi, belgieni, nemþi ºi cei mai de departe veniþi - ungurii. Dintre cei peste 60 de participanþi la start, doar o parte au parcurs tot traseul printre care se numãrã ºi Szabó Gyuri ºi Klocza Zsolti din echipa Vampair.
ªi n-a fost chiar simplu…

Datoritã vremii, pânã în ultimul minut am fost la fir de pãr de decizia organizatorilor de a amâna cu o lunã distracþia plãnuitã pentru prima sãptãmânã a lunii iunie. Pânã la urmã din fericire nu s-a amânat. Vineri dimineaþa, cerul a fost înnorat, ploua, iar temperatura era foarte neprimitoare la graniþa franþei. Astfel pânã ºi celor mai puþin predispuºi la cinism le-au trecut prin cap toate relele care sã le strice programul þinând la distanþã cei 2x1500 de km ce ar urma a fi parcurºi. Apoi, ca-n poeºti, binele a învins ºi vremea s-a îndreptat. În urmãtoarele douã zile, putem spune cã a predominat soarele pe lângã mici averse ºi cumulizãri puternice specifice sezonului în care soarele apune aproape de ora22 la respectiva longitudine. Morala întâmplãri este cã se poate zbura ºi atunci când vremea nu este idealã aºa cum ne-am obiºnuit sã zburãm de obicei. Acasã, cu siguranþã ne-am fi gândit de zece ori înainte sã fi decolat în plinã amiazã de primãvarã când cumulizarea este foarte puternicã ºi aerul turbulent. Aici însã n-a fost subiect de discuþie.
Dupã prima searã de adunãri ºi prezentãri cu mici finisãri ale programului, devreme în dimineaþa urmãtoare toþi erau voinici, prezenþi la aerodromul Auger St Vincent. Datoritã direcþiei predominante a vântului, prognozate pentru ambele zile, acest aerodrom din nordul Parisului a constituit punctul de plecare a cârdului. Sâmbãtã s-a plecat în sens orar cu destinaþia bazei aeriene Méréville din sudul marelui oraº. Ziua urmãtoare urmând a se pleca în sens invers tot cu câte 6 etape de zbor pânã la final.
Sâmbãtã am aºteptat pânã la ora 11 pânã ce organizatorii au aprobat decolãrile: atunci s-a ridicat ceaþa cât sã se poatã zbura VFR. Pânã ce au reuºit sã decoleze toþi cei 60 ºi ceva de participanþi a trecut mai bine de o orã. Majoritatea piloþilor zburau solo cu decolare din picioare dar au fost ºi câteva tricicluri atât cu un pilot cât ºi cu echipaj tandem.
Prima etapã – ceþoasã, a triat de la bun început grupul de piloþi în ciuda suportului foarte bine pus la punct cu coordonate GPS, hãrþi, repere ºi tot ce trebuie, dar de prisos. Majoritatea au renunþat la aceastã probã în prima porþiune a traseului. Cine a reuºit sã treacã de prima parte, a avut plãcerea sã se bucure de condiþii mai bune în a doua jumãtate a traseului stabilit pentru prima etapã. Printre punctele de aterizare s-au numãrat ºi aeroporturi mai mari precum baza aerianã Coulommiers dar ºi terenuri mai mici aparþinând ºcolilor de paramotor unde însã ospitalitatea a fost la fel de mare. De obicei am fost întâmpinaþi cu gustãri pentru a ne potoli foamea ºi setea ºi cu multã bucurie de suporterii fiecãrei echipe. Datoritã timpului limitat pe care-l aveam la dispoziþie în contrast cu numãrul însemnat de echipaje, nu am putut aºtepta sosirea ºi pregãtirea tuturor echipajelor, fiecare echipã ºi-a dozat timpul pentru pauza dintre etape dupã propria concepþie. Cei care s-au înscris ºi la proba de vitezã, desigur n-au prea stat sã piardã vremea la sol. Dupã 10-15 min. de alimentare ºi reculegere decolau ºi plecau mai departe pe traseu. Noi nu ne-am angajat la acest maraton, am preferat sã rãmânem cu plutonul pentru a profita de faptul cã ne-am întâlnit ºi încercam sã ne cunoaºtem atât la sol cât ºi în aer. Cei doi vietzomani între care s-a dus lupta contra cronometru sunt Dimitri Delemarle – pilotul de test al Vol Moteur, ºi Nathalie Demoors - singura reprezentantã a sexului frumos ºi remarcabilã la fel de mult pentru rezultatele obþinute. Aceºtia au condus plutonul cu un avans de peste trei ore (dupã clasamentul de la sfârºit). Un alt concurs inclus în joc pentru a colora programul a fost cel de aterizare la punct fix la sosirea pe terenul de antrenament al colegului nostru Michel Touitou.
De la aproape începãtori ºi pânã la vulpoi bãtrâni, pasionaþi ai zborului s-au alãturat cu plãcere plutonului din când în când cu ultrauºoare, motodeltaplane, paramotoare, ficare cu ce avea escortându-ne o perioadã oarecum din politeþe fãrã a participa însã la întregul raid.
În ce priveºte echipamentul, în etapele cu termici mai liniºtite am zburat în tandem, Gyuri a defilat cu Simonini iar Zsolti cu Vitto ºi Snap100. Toate cele trei motoare au dovedit deplinã siguranþã în funcþionare dupã acele ore lungi de zbor cu diferenþe destul de mari de temperaturã ºi umiditate fapt ce a fãcut însã necesarã ajustarea periodicã carburatoarelor Walbro pentru performanþe maxime. Snapul care de obicei este foarte sensibil la reglaje, ne-a surprins cu noul WB37 cu care Fresh Breeze le doteazã mai nou. Faþã de rãsfãþatul WB32 al modelelor mai vechi, acesta s-a dovedit a fi mult mai fiabil ºi fãrã bãtãi de cap.
Consumul lui Simo a fost mai mic decât al motoarelor de 100 cm3 dupã cum ne-am ºi aºteptat, dar ºi în tandem dupã un zbor de mai bine de 2 ore au mai rãmas cca. 3 litrii din rezervorul plin.
S-au întâmplat ºi mici accidente, însã fãrã pagube majore în ce priveºte echipamentul ºi fãrã vãtãmarea vre-unui pilot. În ce priveºte echipa noastrã, am avut ocazia sã beneficiem ºi noi de ajutorul foarte entuziast al celor din partea locului la ultima sosire pe ziua de sâmbãtã, când, vãzând cã vântul scutura la greu mâneca de vânt ºi drapelele, (ºi noi am aproximat un vânt de cca. 25 km/h la sol dupã variaþia vitezei faþã de sol conform GPS-ului) un grup de suporteri locali s-au grãbit sã ne ajute sã nu ne doboare vântul. I-am vãzut deja din ultimul viraj înainte de aterizare cã se pregãteau sã ne prindã, lucru care s-a ºi întâmplat numai cã din pãcate n-au reuºit sã facã faþã la forþa cu care vântul a „îmbrãþiºat” aripa în momentul în care aceasta a rãmas în urmã ºi astfel am reuºit sã dãm una cu fundul de pãmânt (cu pasager cu tot), ne putând sã ne întoarcem cu faþa la aripã fiindcã toatã lumea þinea de bara de tandem. Dar am scãpat doar cu îndoirea unui sfert de cerc de protecþie a elicei.
Sâmbãtã seara am reuºit sã ajungem înapoi la start foarte târziu, de aceastã datã pe ºosea pânã în nordul oraºului la La Ferté Gaucher unde ne aºtepta o cinã pe cinste alãturi de celelalte echipaje. Urmând ca Duminicã devreme sã-i dãm bice mai departe, iar seara în ultima clipã, la sosire, festivalul încheindu-se cu o furtunã uriaºã, probabil pentru a spãla oboseala de peste zi. Înainte de asta însã, iar am fost la fir de pãr de a vedea paramotorul electric în zbor, cel fãcut de Richard Krüger-Sprengel, care cu mici greutãþi având în vedere cã doar de câteva sãptãmâni zboarã din picioare (fãrã triciclu), a reuºit sã termine turul marelui oraº, însã a ajuns târziu ºi n-a mai apucat sã ne arate ce poate jucãria electricã, doar la sol. Dar, nu-i nimic, rãmânem cu speranþa cã-l vom vedea ºi în zbor cât de curând.
Din câte am auzit, organizarea de anul acesta n-a fost în exclusivitate din partea celor de la Adventure ci în colaborare cu Tuit’air. N-am avut decât sã-i felicitãm pentru organizarea impecabil de amãnunþitã ºi atentã pe care au dus-o la bun sfârºit. Însuºi „ºeful” celor de la Adventure, Guy Leon-Dufourt meritã tot respectul deoarece în ciuda vârstei înaintate a parcurs alãturi de noi întregul traseu. Printre altele mai e de ºtiut cã el este printre puþinii oameni care reuºeºte sã þinã afacerea cu paramotoarele la un nivel profitabil. Printre aparatele lui mai remarcate au fost triciclurile cu 1-2 posturi decât paramotoarele tip “rucsac”. Tricicluri care se disting prin faptul cã decoleazã extrem de scurt, lucru pe care l-am observat ºi noi cu aceastã ocazie. Doar aºa în ºoaptã putem spune cã dacã nu ne-ar fi ruºine sã zburãm cu triciclu, i-am ºi copia cu plãcere micul tryke monopost Fun-Flyer…
Aceastã întâlnire a fost un prilej foarte bun pentru cei care zboarã doar „în jurul cuibului” având de-a face cu diferite situaþii neobiºnuite, navigaþie serioasã dar ºi zborul în mulþime care a oferit piloþilor multe aspecte inedite din care au rãmas cu experienþe preþioase. Întotdeauna, în grup existã piloþi experimentaþi de la care se pot învãþa multe lucruri noi iar în cadrul unor evenimente organizate la acest nivel, toþi beneficiazã de asistenþã ºi implicit de o marja de siguranþã. Un alt aspect îl reprezintã faptul cã s-a putut observa fiabilitatea anumitor aparate în condiþii de drum lung. În ce priveºte navigaþia, aceasta a necesitat ceva mai multã pricepere decât doar folosirea GPS-ului, traseul fiind foarte variat cu multe puncte de interes, peisaje care s-au abãtut mult de la liniile drepte dintre locurile de aterizare astfel traseul a fost realizat cu mare mãiestrie dar în acelaºi timp a fost ºi foarte strict. Ocolirea zonelor haºurate cu roºu pe hartã s-a dovedit a fi un lucru deosebit de serios ºi sa ºi respectat cu stricteþe. Aici acest sport nu mai este privit neapãrat cu mirare ºi simpatie precum la noi ci uneori poate genera conflicte mai ales pe tema conturbãrii liniºtii publice, deci trebuie ca piloþii sã fie cât mai discreþi, ºi sã respecte regulile stricte de protecþie a mediului în special cele referitoare la zgomot dar nu numai. (Într-un fel ar fi de dorit ca aceste aspecte sã fie auto-conºtientizate ºi în România pentru a nu ajunge în situaþia în care din cauza unora indisciplinaþi sau inconºtienþi sã avem de suferit cu toþii datoritã legilor emise pe aceastã seamã de cãtre autoritãþi.) În Franþa, în special la apropierea de terenurile ce aparþin ºcolilor de paramotor se respectã foarte conºtiincios înãlþimea de 300 de metrii ºi aterizarea cu motorul oprit (aceasta din urma fiind singura chestie de care unii nu au þinut cont). Cât despre bine cunoscuta taxã de decolare, cu ocazia acestei întâlniri s-a fãcut abstracþie de ea, cel puþin în rândul participanþilor, însã e de gândit asupra faptului cã alteori toate asociaþiile de zbor, ºcolile ºi aerodromurile, în ideea de a supravieþui ºi funcþiona, considerã un aspect absolut firesc sã perceapã taxã de decolare care de altfel este întru totul acceptatã ºi de practicanþii acestui sport.

ªi în sfârºit câteva date despre zborurile fãcute:

Sâmbãtã 4h30 min. iar Duminicã 5h 10 min.
Marea buclã, raportatã la turnul Eiffel din punct de vedere al distanþelor se prezintã cam aºa: în medie undeva la 40 km de inima Parisului, cel mai aproape la 22 km în Avrainville, iar punctul cel mai îndepãrtat a fost la nu mai puþin de 75 km La Ferté Gaucher.
Viteza medie raportatã la sol a fost de 50km/h, dar pe ultima linie dreaptã s-a ajuns chiar la 90km/h faþã de sol la 600 m altitudine, evident cu vânt de coadã.