În emisfera sudică la 500 km est de Africa este situată insula Madagascar cu o suprafaţă de 587 000 km2, fiind cea de-a cincia ca mărime din lume. Insula este un adevărat caleidoscop prin varietatea de tipuri de peisaje precum: în sud tufişuri şi arbuşti, în est păduri dese din care spre centrul insulei se înalţă creste de vulcani şi platouri de granit şi până la savane vom întâlni de toate. Chiar dacă n-au reuşit să survoleze toată insula, Renaud Vandermeeren, Igor Dassautet şi Jean-François Guilbaud au descoperit din zbor o parte din minunile acestei insule superbe. Urmează jurnalul lui Jean-François scris despre zborurile cu paramotorul pe care le-a făcut alături de colegii săi în Madagascar.

Cu ocazia Coupe Icare-ului de anul acesta am avut o impresie mai ciudată şi anume aceea că au loc două evenimente diferite în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Unul în care s-au adunat meseriaşii din domeniul aviaţiei, cei ce trăiesc pentru zbor şi-l dezvoltă continuu alături de masa mare de oameni interesaţi de acest domeniu şi o a doua categorie aparte pe care nu interesa nimic, indiferent că ar fi fost târg de vaci, piaţă de vechituri, zarzavaturi sau altele, pentru ei ar fi fost cam acelaşi lucru. Grupuri de oameni pierduţi, unii ameţiţi ce căutau să facă scandal, sau orice altceva dar nu sa înţeleagă sau să aprecieze ceea ce era de văzut. Mulţi adunau pliante fără să ştie vre-odată ce conţin. Desigur, peste tot sunt şi dintr-aceştia dar acum, aici parcă erau mai mulţi ca de obicei. Probabil din cauza mediatizării excesive ce s-a făcut mai ales în zona Grenoble. Se zice că şi �din robinet curgea tot Coupe Icare în acel week-end� ori evenimentul n-a avut şi alte alternative, sau o fi fost vremea? Rămâne doar să sperăm că tradiţia n-o va lua razna şi festivalul va rămâne acela pentru care este atât de îndrăgit: sărbătoarea zburătorilor liberi din întreaga lume adunaţi pentru câteva zile de distracţie pură.

În 2005 la cererea unui client al său Dyn’Aero a construit varianta UL al lui MCR 4S. În cabina ce în cazul de faţă s-a dorit a fi doar două locuri, în locul scaunelor din spate s-a obţinut un loc pentru bagaje de un volum ne mai întâlnit la avioanele UL.(singurii care se mai lăudau cu un spaţiu asemănător pentru bagaje erau cei de la Norman Aviation cu aparatul Mini Explorer). Precum ne-a obişnuit Dyn’Aero, şi la proiectarea acestui aparat au venit cu o serie de îmbunătăţiri care, din acel moment sunt implementate pe toate aeronavele pe care le construiesc.

Amicul nostru Shuhei Seki, despre care am mai scris şi cu alte ocazii, a mai făcut o escapadă şi nu una mică.
Anul trecut în primăvară ne-a şoptit că vrea să-şi ia un Sport Cruiser de-al lui Chip Erwin – CZAW, un aparat tip STOL complet metalic precum Zenair-ul lui Chris Heintz. Primul aparat de concepţie proprie al vestitei fabrici de avioane ultrauşoare din Cehia este chiar Sport Cruiser-ul care a fost destinat în primul rând pieţei americane.

Am ajuns în Hildesheim pe 11 martie în jurul amiezei pe o vreme tipică nordului germaniei – ploaie lungă toată ziua. În aceste condiţii, nu credeam că mai sunt şanse de a zbura. Totuşi, spre surprinderea mea am văzut în spaţiul aerian al aerodromului două girocoptere.

28 iunie – 10 iulie 10.

Traseul – în linii mari:
HU: Tököl – Nagykanizsa – SLO: Novi Mesto – IT: Udine – Bologna – Piombino – San Linato – Capaccio – Monte Poro – Szicília: Caronia – Marina di Modica – Fiumefreddo – Monte Poro – Sibari – Gaudiano – Termoli – Jesi – Bologna – Udine – SLO: Novi Mesto – HU: Nagykanizsa – Tököl
Distanţa parcursă în zbor: 4300 km
Ore zburate: 46
Piloţi/aparate de zbor:
1. Tóth Balázs: DTA Voyageur/Rotax 912S/ Dynamic 450
2. Pataki Gábor: „homebuilt”/BMW1150/iXess
3. Kun Zoltán: Jet Star/BMW/C–15

Dacă e septembrie atunci e Eger. Anul acesta, cu cea de-a 12-ea ediţie cei de la Halley au organizat întâlnirea tradiţională “a la Apollo”. Precum ne-am obişnuit deja, cu această ocazie s-au găsit zburători din mai toate “disciplinele” legate de zbor să onoreze cu prezenţa.